Probleme de securitate pentru iPhone 4S. Siri poate funcționa și cu telefonul blocat
Utilizatorii care au testat asistentul vocal de pe noul iPhone 4S au descoperit grave probleme de securitate cauzate de Siri. Astfel, setarea standard a telefonului permite oricărei persoane care are acces la telefon să-l folosească pe Siri pentru a dicta texte, mesaje electronice, apeluri sau pentru a face programări în calendar, chiar dacă telefonul este blocat.
De asemenea,
Siri poate să ofere detalii celor care-l folosesc despre contactele din adresa telefonului. Singurul lucru pe care nu-l poate face este însă deschiderea aplicațiilor, scrie site-ul de tehnologie techradar.com.
Setarea îngrijorătoare poate fi dezactivată de către utilizatori din meniul „Passcode Lock", dar mulți utilizatori nu au realizat că Siri are cale liberă în utilizarea telefonului blocat. Unul din angajații de la furnizorul de servicii de securitate hardware și software Sophos, Graham Cluley, a declarat că „este dezamăgitor că Apple a avut o opțiune clară în cazul acesta și a ales să uite de setările de securitate. Puteau să-l implementeze pe Siri într-un mod mai sigur, dar în schimb au decis să îl transforme într-un instrument de impresionat cu rapiditate prietenii".
sursa: adevarul.ro